Florin Rosoga Podcast

Există oameni care nu se grăbesc să vorbească despre succes, ci despre felul în care oamenii cresc împreună. Adrian Florea e unul dintre ei. A început în vânzări, într-o perioadă în care piața românească abia descoperea conceptul de training și consultanță. În 2000, a fondat Trend Consult, una dintre primele companii de la noi care au adus ideea de învățare experiențială — un mod de a învăța prin practică, prin emoție, prin descoperire directă. De peste două decenii, Adrian lucrează cu echipe de conducere și lideri din organizații care vor să-și regândească modul în care colaborează și conduc. În conversația de azi, vorbim despre cum se schimbă o echipă atunci când liderii aleg să privească oamenii ca parteneri, nu ca resurse. Despre diferența dintre a avea rezultate și a construi ceva care durează. Și despre cum poți duce o idee de la o simplă observație personală la o carte care inspiră oameni să gândească diferit despre propriile organizații. 00:00 Intro 02:35 Introducere și cine este Adrian Florea 4:54 Momentul care i-a pornit cariera profesională 6:41 Cum a apărut ideea de a aduce trainingul experiențial în România 10:52 Ce înseamnă învățarea experiențială și de ce funcționează 12:36 Oameni, nu resurse: o perspectivă diferită asupra leadershipului 14:46 Agresivitatea ca mască a fricii în organizații 16:57 Cum se formează cultura organizațională 24:11 Modelul STELLAR: cum pot liderii influența obiceiurile echipei 32:03 De ce liderul e mereu centrul oricărei schimbări reale 41:55 Cultura ca proces continuu de adaptare

Dragoș Rouă este genul de om care trăiește mai multe vieți într-una singură. Născut în România, a început să scrie cod în copilărie și a crescut profesional într-o perioadă de tranziție pentru toată țara între haosul post-comunist și explozia digitală a anilor 2000. A fondat portaluri web, a vândut o companie, a trecut prin eșecuri și a decis, după ani de muncă și de rutină, să-și schimbe radical viața. A plecat din România la peste 40 de ani, mai întâi în Spania, apoi în Portugalia, în Coreea de Sud și, în cele din urmă, în Vietnam. Acolo locuiește astăzi, e tată, antreprenor, fost programator și proprietar de bar. Mutările lui nu sunt despre fugă, ci despre curiozitate. Spune că, de fiecare dată când schimbi țara, crește entropia - apare mai mult haos, dar și mai multă claritate despre tine însuți. Iar haosul, privit prin această lentilă, devine un exercițiu de adaptare. 00:00 Intro 03:12 Podcast 00:05:29 De ce a plecat din România 00:08:54 Alegerea Spaniei și testul de 2 săptămâni 00:13:01 Ce lași în urmă când te muți 00:16:31 Mutarea în Portugalia 00:22:39 Cum a ajuns în Coreea 00:30:57 Entropia mutării și haosul începuturilor 00:32:07 Ce mai înseamnă acasă 00:36:49 Viața în Vietnam și barul The Fate

Dragoș Rouă este genul de om care trăiește mai multe vieți într-una singură. Născut în România, a început să scrie cod în copilărie și a crescut profesional într-o perioadă de tranziție pentru toată țara între haosul post-comunist și explozia digitală a anilor 2000. A fondat portaluri web, a vândut o companie, a trecut prin eșecuri și a decis, după ani de muncă și de rutină, să-și schimbe radical viața. A plecat din România la peste 40 de ani, mai întâi în Spania, apoi în Portugalia, în Coreea de Sud și, în cele din urmă, în Vietnam. Acolo locuiește astăzi, e tată, antreprenor, fost programator și proprietar de bar. Mutările lui nu sunt despre fugă, ci despre curiozitate. Spune că, de fiecare dată când schimbi țara, crește entropia - apare mai mult haos, dar și mai multă claritate despre tine însuți. Iar haosul, privit prin această lentilă, devine un exercițiu de adaptare.

Eduard Răpițeanu lucrează de ani buni la intersecția dintre idei antreprenoriale și fondurile care le pot transforma în realitate. Vine dintr-un domeniu care cere răbdare, disciplină și o atenție specială la detaliu. Dar, mai ales, o înțelegere limpede a oamenilor — a modului în care gândesc și ce așteptări au atunci când pornesc un proiect.   În conversația de astăzi, vorbim despre cum se pregătește o firmă pentru finanțare, ce greșeli se repetă aproape inevitabil și cum poate digitalizarea să facă procesul mai clar și mai uman. Discutăm despre ce înseamnă un plan de afaceri solid, despre diferența dintre intenție și execuție și despre felul în care antreprenorii pot învăța să navigheze printre regulile aparent complicate ale fondurilor nerambursabile. 00:00 Intro 02:32 Despre Eduard și contextul discuției 00:05:23 Cum a ajuns Eduard în consultanța pe fonduri europene 00:07:56 Ce înseamnă să fii pregătit pentru finanțare 00:09:55 De ce mașinile nu ajută un business să crească 00:11:34 Asumarea și rolul antreprenorului în firmă 00:12:49 Cofinanțarea și frica de contribuția proprie 00:15:00 De ce nu există garanții la fonduri europene 00:18:07 Greșeli frecvente care duc la pierderea finanțării 00:20:34 Cum arată un plan de afaceri realist 00:31:47 Viitorul finanțărilor pentru IMM-uri în România  

Magor Csibi a ajuns să vorbească despre leadership după ce l-a trăit din plin. A început în jurnalism, a trecut prin politică, a condus WWF România și, în prezent, coordonează Departamentul de Leadership și Cultură Organizațională în Trend Consult. Lucrează cu echipe, lideri și organizații care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă atunci când oamenii colaborează nu din obligație, ci din convingere. Parcursul său e marcat de o întrebare care revine constant: cum putem construi contexte în care să creștem împreună? Pentru el, performanța nu vine din presiune, ci din sens. El vorbește despre lideri ca despre oameni care creează spațiu pentru încredere. Într-o lume în care cifrele par să conducă totul, el propune o perspectivă mai umană: rezultatele apar atunci când echipele funcționează ca organisme vii, în care fiecare își recunoaște rolul. Ideea aceasta este susținută și de cercetări recente publicate în Harvard Business Review, care arată că organizațiile cu un nivel ridicat de siguranță psihologică și încredere internă au o productivitate cu 30% mai mare decât media. În discuția noastră, am vorbit despre mitul excepționalității, despre cât de greu ne e să recunoaștem că nu putem reuși singuri și despre cum echipele devin, în timp, un spațiu de învățare și de reechilibrare. Ne-a vorbit despre importanța recunoștinței ca mecanism care schimbă relațiile de lucru. În fond, așa cum arată și Daniel Coyle în The Culture Code, cultura unei echipe nu se construiește prin sloganuri, ci prin gesturi mici, repetitive, care dau sentimentul de apartenență. Ne reamintește că liderii nu sunt cei care ridică vocea, ci cei care știu să asculte. Că progresul real nu se măsoară doar în cifre, ci și în felul în care oamenii se sprijină unii pe alții atunci când greșesc. Că într-o lume în care competiția e norma, colaborarea poate deveni un act de curaj. Iar atunci când o echipă ajunge să funcționeze cu încredere, fără teama de greșeală, performanța devine o consecință firească și nu o țintă impusă.