/https%3A%2F%2Fstorage.buzzsprout.com%2Fwokrvbj6abqarbnwh87oga75v3hm%3F.jpg)
Timpul prezent
Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural
Poate proiectul european să apropie Transnistria de Chișinău?
SEP 30, 202628 MIN
/https%3A%2F%2Fstorage.buzzsprout.com%2F1ioogwoqcm2iu16a1hpuuvmuu1cg%3F.jpg)
Description
Republica Moldova se pregătește de aderarea la Uniunea Europeană. Dar care este situația dosarului transnistrean și care e strategia Chișinăului pentru reintegrarea regiunii din stînga Nistrului? I-am întrebat pe Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, şi Ion Manole, director executiv al Asociației Promo-LEX, de la Chişinău.
Care este situația regiunii Transnistria, cum funcționează administrativ această parte a Republicii Moldova care nu e controlată de autoritățile de la Chișinău?
Angela Grămadă: „E o regiune care nu este controlată de către autoritățile constituționale de la Chișinău, pentru care experţii consideră că există foarte multe elemente ale unui stat de facto, adică instituții separatiste, non-democratice, care sînt preocupate de dimineața pînă seara să încalce drepturile și libertățile locuitorilor din regiune și să răspundă chemării unui stat terț: Federația Rusă, care are și trupe de ocupație temporară acolo, în regiune. Putem să recunoaștem faptul că nu ne-a reușit să înlăturăm toate aceste elemente ale unui stat de facto, precum Sovietul Suprem, adică organul legislativ, așa-numitul președinte sau instituția prezidențială de acolo, anumite instituții de forță, MGB-ul transnistrean, echivalentul KGB-ului din perioada sovietică. Acesta e un lucru foarte periculos, pentru că, prin toate aceste elemente care se perpetuează în timp din 1992 pînă în prezent, ei transmit un mesaj și altor regimuri separatiste din spațiul ex-sovietic. Pentru că sînt un model pe care l-au preluat și au încercat să-l multiplice și în alte state care au devenit independente după destrămarea Uniunii Sovietice. ”
Care sînt cele mai importante măsuri pentru ca oamenii din regiunea Transnistriei să poată avea acces la școli, servicii medicale și justiție?
Ion Manole: „Cu justiția e mai complicat. Aspectele sociale și educația într-o oarecare măsură sînt deja prezente în stînga Nistrului. Spre exemplu locuitorii din stînga Nistrului vin înspre teritoriul controlat de Chișinău și pot beneficia de tratament, de consultații, de medicamente gratuite. Deci, din acest punct de vedere, Chișinăul a întreprins, întreprinde și va continua să facă acest lucru, pentru că sînt cetățeni cu drepturi depline, au aceleași drepturi ca și noi. Chișinăul, autoritățile, guvernul au responsabilități față de acești oameni. Referitor la educație, au rămas 7 școli în stînga Nistrului subordonate Chișinăului. Este o situație care nu convine deloc Tiraspolului, care a încercat pe parcursul celor 34 de ani și a eșuat în mai multe tentative de a le închide forțat. Acolo învață copii minunați, acolo continuă să își trimită copiii la fel de minunații părinți din stînga Nistrului și avem extraordinari profesori la aceste instituții, dar nu este suficient. Există școli subordonate Tiraspolului, unde avem și acea educație militară și patriotică anti-occidentală, anti-democratică, anti-națională. Aici este problema, aici trebuie să lucrăm împreună cu autoritățile. Comunicarea este foarte importantă. Noi am insistat destul de mult ca autoritățile de la Chișinău, guvernul, să aibă mesaje direcționate către cei din stînga Nistrului, să le explice anumite fenomene, să le lămurească anumite situații, să le explice cum pot ei să beneficieze, sau cum pot să aibă acces, sau de ce nu pot avea acces. Toate aceste eforturi trebuie făcute prin comunicare eficientă și prin mesaje directe adresate locuitorilor de acolo. (...) Sînt foarte mulți care cred propaganda, care nu au acces întotdeauna la informații credibile. (..) Un element bun este că, datorită situației de acolo, oamenii vin tot mai mult spre Chișinău, se angajează aici, muncesc, pentru că situația economică este mai dificilă în stînga Nistrului. Interacționînd cu agenții economici, cu autoritățile, cu oamenii din dreapta Nistrului, multe dintre stereotipurile pe care le aveau despre noi încet, încet se limitează sau se duc spre zero.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

