S-au împlinit 10 ani de la istoricul Acord de la Paris privind schimbările climatice. Ce s-a întîmplat în această perioadă, în ce măsură statele semnatare au respectat prevederile acordului, cum s-a schimbat în 10 ani situaţia climatică la nivel global? Am întrebat-o pe activista de mediu Ana-Maria Pălăduș, vicepreședinta asociației REPER21. Obiectivul Acordului de la Paris, adoptat în 2015 de 195 de state ale lumii, era limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţin de 2 grade Celsius. Ce reprezintă temperatura medie la nivel global? Ana-Maria Pălăduș: „Temperatura medie globală, așa cum îi spune și numele, reprezintă o medie aritmetică a tuturor temperaturilor pe care le înregistrăm la nivel de glob. Ținta de 1,5 grade se raportează la perioada preindustrială. Și întotdeauna cînd auzim de creșteri sau de scăderi de temperaturi medii globale, ne raportăm la această perioadă. Pentru că, odată cu Revoluția Industrială, la nivel global, am început să folosim combustibili fosili, adică petrol, cărbuni și gaze naturale, pe care noi pînă atunci nu îi foloseam. Acești combustibili, adevărat aur negru, cu o putere calorică incredibil de mare, am început să îi folosim în mod accelerat în ultimele două secole. Această utilizare a venit cu foarte multe părți bune pentru că ne-am dezvoltat într-un ritm absolut incredibil, raportat la ce știau generațiile de pînă atunci. Am descoperit trenul, toată industria, agricultura industrială și așa mai departe. Numai că a venit și cu un revers al medaliei și anume că prin utilizarea acestor combustibili fosili emitem gaze cu efect de seră în atmosferă, care contribuie la creșterea temperaturilor medii globale. Acesta e efectul de seră antropic – generat de om. Iar limitarea la 1,5-2 grade față de perioada preindustrială este considerată de către oamenii de știință, de către climatologi, la nivel global un prag dincolo de care sistemul climatic global poate să producă niște pagube foarte importante asupra noastră ca umanitate. Și de aceea această încercare de a limita ideal la 1,5, în cel mai rău caz la 2 grade Celsius.”Ce s-a întîmplat între timp, ce au făcut statele semnatare ale acordului, în ce măsură şi-au respectat angajamentele? Ana-Maria Pălăduș: „S-au întîmplat lucruri, aș începe cu cele relativ pozitive. Acordul de la Paris a presupus ca statele care au semnat acest angajament să publice periodic Contribuții Naționale Determinate, prin care arată ce eforturi fac la nivel național pentru a se menține în această țintă de 1,5 respectiv 2 grade Celsius. Și recent au fost publicate ultimele, în luna noiembrie, pentru COP30, care tocmai s-a terminat în Brazilia. Partea mai puțin bună este că sîntem în continuare pe o traiectorie de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră. (...) Din punct de vedere științific, considerăm că maximum 2 grade este o creștere pe care putem să o ținem în frîu și care să fie relativ decentă. Peste 2 grade, sînt studii care au apărut, o să avem fenomene meteo extreme din ce în ce mai pronunțate, secete prelungite, precipitații foarte abundente, bruște, creșteri ale nivelului mărilor și oceanelor. Adică o să fie incomparabil mai greu decît ce trăim în prezent și nu o să fie la fel de greu pentru toți. Asta e o chestiune foarte importantă pe care trebuie să o avem în vedere: că nu sîntem cu toții egali în fața schimbărilor climatice.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

<description>&lt;p&gt;S-au împlinit 10 ani de la istoricul Acord de la Paris privind schimbările climatice. Ce s-a întîmplat în această perioadă, în ce măsură statele semnatare au respectat prevederile acordului, cum s-a schimbat în 10 ani situaţia climatică la nivel global? Am întrebat-o pe activista de mediu Ana-Maria Pălăduș,&lt;b&gt; &lt;/b&gt;vicepreședinta asociației REPER21. &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Obiectivul Acordului de la Paris, adoptat în 2015 de 195 de state ale lumii, era limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţin de 2 grade Celsius. Ce reprezintă temperatura medie la nivel global?&lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Ana-Maria Pălăduș&lt;/b&gt;: „Temperatura medie globală, așa cum îi spune și numele, reprezintă o medie aritmetică a tuturor temperaturilor pe care le înregistrăm la nivel de glob. Ținta de 1,5 grade se raportează la perioada preindustrială. Și întotdeauna cînd auzim de creșteri sau de scăderi de temperaturi medii globale, ne raportăm la această perioadă. Pentru că, odată cu Revoluția Industrială, la nivel global, am început să folosim combustibili fosili, adică petrol, cărbuni și gaze naturale, pe care noi pînă atunci nu îi foloseam. Acești combustibili, adevărat aur negru, cu o putere calorică incredibil de mare, am început să îi folosim în mod accelerat în ultimele două secole. Această utilizare a venit cu foarte multe părți bune pentru că ne-am dezvoltat într-un ritm absolut incredibil, raportat la ce știau generațiile de pînă atunci. Am descoperit trenul, toată industria, agricultura industrială și așa mai departe. Numai că a venit și cu un revers al medaliei și anume că prin utilizarea acestor combustibili fosili emitem gaze cu efect de seră în atmosferă, care contribuie la creșterea temperaturilor medii globale. Acesta e efectul de seră antropic – generat de om. Iar limitarea la 1,5-2 grade față de perioada preindustrială este considerată de către oamenii de știință, de către climatologi, la nivel global un prag dincolo de care sistemul climatic global poate să producă niște pagube foarte importante asupra noastră ca umanitate. Și de aceea această încercare de a limita ideal la 1,5, în cel mai rău caz la 2 grade Celsius.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Ce s-a întîmplat între timp, ce au făcut statele semnatare ale acordului, în ce măsură şi-au respectat angajamentele?&lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Ana-Maria Pălăduș&lt;/b&gt;: „S-au întîmplat lucruri, aș începe cu cele relativ pozitive. Acordul de la Paris a presupus ca statele care au semnat acest angajament să publice periodic Contribuții Naționale Determinate, prin care arată ce eforturi fac la nivel național pentru a se menține în această țintă de 1,5 respectiv 2 grade Celsius. Și recent au fost publicate ultimele, în luna noiembrie, pentru COP30, care tocmai s-a terminat în Brazilia. Partea mai puțin bună este că sîntem în continuare pe o traiectorie de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră. (...) Din punct de vedere științific, considerăm că maximum 2 grade este o creștere pe care putem să o ținem în frîu și care să fie relativ decentă. Peste 2 grade, sînt studii care au apărut, o să avem fenomene meteo extreme din ce în ce mai pronunțate, secete prelungite, precipitații foarte abundente, bruște, creșteri ale nivelului mărilor și oceanelor. Adică o să fie incomparabil mai greu decît ce trăim în prezent și nu o să fie la fel de greu pentru toți. Asta e o chestiune foarte importantă pe care trebuie să o avem în vedere: că nu sîntem cu toții egali în fața schimbărilor climatice.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin &lt;br/&gt;Un produs Radio România Cultural &lt;/b&gt;&lt;/p&gt;</description>

S-au împlinit 10 ani de la istoricul Acord de la Paris privind schimbările climatice. Ce s-a întîmplat în această perioadă, în ce măsură statele semnatare au respectat prevederile acordului, cum s-a schimbat în 10 ani situaţia climatică la nivel global? Am întrebat-o pe activista de mediu Ana-Maria Pălăduș, vicepreședinta asociației REPER21.  Obiectivul Acordului de la Paris, adoptat în 2015 de 195 de state ale lumii, era limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţi...

Acordul climatic de la Paris - 10 ani mai tîrziu. Interviu cu Ana-Maria Pălăduș

După săptămîni de proteste în mai multe orașe din Bulgaria, culminînd, în 10 decembrie, cu o amplă manifestație la care au participat zeci de mii de oameni în toată țara, guvernul bulgar al premierului Rosen Jeleazkov a demisionat. Nemulțumirile celor din stradă au fost îndreptate spre proiectul de buget pe 2026, care prevedea măriri de impozite și de contribuții sociale, dar și spre rolul lui Delyan Peevski în guvern. Delyan Peevski este un controversat om de afaceri și mogul media, sancționat de SUA și Marea Britanie pe baza Legii Magnitsky și acuzat de opoziția bulgară că ar controla sectoare cheie ale societății – justiție și servicii de securitate. Bulgaria a avut, din 2021 pînă acum, șapte runde de alegeri parlamentare anticipate. De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria trece la euro. Despre toate acestea discutăm cu jurnalistul bulgar Stilyan Deyanov. Dacă e să căutăm o constantă în politica din Bulgaria ultimilor ani, atunci acea constantă este instabilitatea. Din 2021 pînă acum au avut loc șapte tururi de alegeri parlamentare anticipate. E o problemă constituțională, adică de regim politic? Sau pur și simplu scena politică e atît de fragmentată încît alianța devine foarte fragilă? Stilyan Deyanov: „Cred că stabilitate și instabilitate trebuie definite. În Bulgaria, în timpul instabilității, cum ați spus – mai multe guverne, șapte runde de alegeri, foarte mulți premieri interimari –, Bulgaria a îndeplinit criteriile pentru adoptare a monedei euro. Ironic sau probabil logic, cînd a venit stabilitatea – cu un guvern stabil format din cele mai mari partide mainstream din țară –, după un an, economia Bulgariei nu mai arată bine. Una dintre primele măsuri ale acestui guvern, la începutul anului, a fost să mărească salariile în instituțiile de forță – în Ministerul de Interne, în servicii, în armată – cu 50%. Proiectul de buget pe 2026 prevedea încă o mărire de 10%. În același timp, creșteau taxele, contribuțiile la pensii, creștea și deficitul bugetar. Datoria Bulgariei, care este una dintre cele mai mici, prin raportare la PIB – a fost sub 25% –, a început să crească vertiginos și se așteaptă să ajungă la 38%. Și aici, comparația cu România este foarte interesantă, pentru că acest fenomen, stabilitate politică-instabilitate economică, a fost descris în Bulgaria ca „scenariul românesc”. Ne temem să nu avem un scenariu românesc.”Proiectul de buget pe 2026 a fost retras după primele zile de proteste, dar oamenii au continuat să iasă în stradă.De ce? Stilyan Deyanov: „Pentru că modul în care acest guvern și în special Delyan Peevski a acționat în acest an a fost foarte agresiv. Şi protestele din 2013 au fost împotriva lui Delyan Peevski, care pe vremuri, nefiind calificat pentru acest lucru, a fost propus să fie șeful tuturor serviciilor secrete din Bulgaria. Atunci întrebarea protestelor a fost: cine? Cine l-a numit pe Delyan Peevski șeful serviciilor din țară? Delyan Peevski a fost simbolul statului capturat, al justiției capturate, al serviciilor capturate, al instituțiilor capturate, de foarte mulți ani. Însă, pînă de curînd, el a stat ascuns. Juca din umbră. Era deputat, dar nici măcar nu venea în Parlament. După ce a fost sancționat pe Legea Magnitsky, în 2021, el a apărut prima dată în Parlament după mulți ani și a spus o să mă vedeți mai mult. Și de atunci, el vrea să arate tuturor concurenților politici, dar și americanilor: eu sînt cel care conduc această țară, dacă doriți să faceți ceva aici, faceți cu mine. Cred că această schimbare a fost vizibilă în ultimul an și pe plan politic, nu doar pe plan economic sau al serviciilor.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

<description>&lt;p&gt;După săptămîni de proteste în mai multe orașe din Bulgaria, culminînd, în 10 decembrie, cu o amplă manifestație la care au participat zeci de mii de oameni în toată țara, guvernul bulgar al premierului Rosen Jeleazkov a demisionat. Nemulțumirile celor din stradă au fost îndreptate spre proiectul de buget pe 2026, care prevedea măriri de impozite și de contribuții sociale, dar și spre rolul lui Delyan Peevski în guvern. Delyan Peevski este un controversat om de afaceri și mogul media, sancționat de SUA și Marea Britanie pe baza Legii Magnitsky și acuzat de opoziția bulgară că ar controla sectoare cheie ale societății – justiție și servicii de securitate. Bulgaria a avut, din 2021 pînă acum, șapte runde de alegeri parlamentare anticipate. De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria trece la euro. Despre toate acestea discutăm cu jurnalistul bulgar Stilyan Deyanov. &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Dacă e să căutăm o constantă în politica din Bulgaria ultimilor ani, atunci acea constantă este instabilitatea. Din 2021 pînă acum au avut loc șapte tururi de alegeri parlamentare anticipate. E o problemă constituțională, adică de regim politic? Sau pur și simplu scena politică e atît de fragmentată încît alianța devine foarte fragilă?&lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Stilyan Deyanov&lt;/b&gt;: „Cred că stabilitate și instabilitate trebuie definite. În Bulgaria, în timpul instabilității, cum ați spus – mai multe guverne, șapte runde de alegeri, foarte mulți premieri interimari –, Bulgaria a îndeplinit criteriile pentru adoptare a monedei euro. Ironic sau probabil logic, cînd a venit stabilitatea – cu un guvern stabil format din cele mai mari partide mainstream din țară –, după un an, economia Bulgariei nu mai arată bine. Una dintre primele măsuri ale acestui guvern, la începutul anului, a fost să mărească salariile în instituțiile de forță – în Ministerul de Interne, în servicii, în armată – cu 50%. Proiectul de buget pe 2026 prevedea încă o mărire de 10%. În același timp, creșteau taxele, contribuțiile la pensii, creștea și deficitul bugetar. Datoria Bulgariei, care este una dintre cele mai mici, prin raportare la PIB – a fost sub 25% –, a început să crească vertiginos și se așteaptă să ajungă la 38%. Și aici, comparația cu România este foarte interesantă, pentru că acest fenomen, stabilitate politică-instabilitate economică, a fost descris în Bulgaria ca „scenariul românesc”. Ne temem să nu avem un scenariu românesc.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Proiectul de buget pe 2026 a fost retras după primele zile de proteste, dar oamenii au continuat să iasă în stradă.De ce? &lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Stilyan Deyanov&lt;/b&gt;: „Pentru că modul în care acest guvern și în special Delyan Peevski a acționat în acest an a fost foarte agresiv. Şi protestele din 2013 au fost împotriva lui Delyan Peevski, care pe vremuri, nefiind calificat pentru acest lucru, a fost propus să fie șeful tuturor serviciilor secrete din Bulgaria. Atunci întrebarea protestelor a fost: cine? Cine l-a numit pe Delyan Peevski șeful serviciilor din țară? Delyan Peevski a fost simbolul statului capturat, al justiției capturate, al serviciilor capturate, al instituțiilor capturate, de foarte mulți ani. Însă, pînă de curînd, el a stat ascuns. Juca din umbră. Era deputat, dar nici măcar nu venea în Parlament. După ce a fost sancționat pe Legea Magnitsky, în 2021, el a apărut prima dată în Parlament după mulți ani și a spus o să mă vedeți mai mult. Și de atunci, el vrea să arate tuturor concurenților politici, dar și americanilor: eu sînt cel care conduc această țară, dacă doriți să faceți ceva aici, faceți cu mine. Cred că această schimbare a fost vizibilă în ultimul an și pe plan politic, nu doar pe plan economic sau al serviciilor.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin &lt;br/&gt;Un produs Radio România Cultural &lt;/b&gt;&lt;/p&gt;</description>

După săptămîni de proteste în mai multe orașe din Bulgaria, culminînd, în 10 decembrie, cu o amplă manifestație la care au participat zeci de mii de oameni în toată țara, guvernul bulgar al premierului Rosen Jeleazkov a demisionat. Nemulțumirile celor din stradă au fost îndreptate spre proiectul de buget pe 2026, care prevedea măriri de impozite și de contribuții sociale, dar și spre rolul lui Delyan Peevski în guvern. Delyan Peevski este un controversat om de afaceri și mogul media, sancțion...

Ce se întîmplă în Bulgaria? Proteste, demisia guvernului, adoptarea monedei euro...

Dan Lungu a publicat recent volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” (Editura Polirom). O carte atipică. Pentru că topește în ea proză, memorialistică, eseu, într-un demers de recuperare a unor momente din istoria personală și din istoria colectivă. Textul cu care se deschide cartea este un eseu despre amestecul biografiei/autobiografiei în ficțiune, o analiză a complexității acestui melanj inevitabil atunci cînd scrii și o definire a autobiografiei ca domeniu extins, unde încap mult mai mult decît întîmplările concrete ale propriei vieți. Printre altele, aflăm din această carte povestea fabricii de zahăr de la Ripiceni, înființată la 1900 pe malul Prutului, fabrică ce avea să fie sursă de finanțare, în interbelic, pentru mișcarea sionistă și pentru avangardă. Sau povestea celebrei „Cărți de bucate” semnate Sanda Marin, o carte care „timp de mai bine de 80 de ani a învățat România să gătească”. Dar și multe povești despre avangarda literară și artistică, un subiect care-l fascinează pe autor. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Dan Lungu despre „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice”. Dan Lungu: „Una dintre concluziile mele e că, de fapt, tot ceea ce facem stă, într-un fel sau altul, sub imperiul memoriei. Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Așa cum nu conștientizăm gravitația – noi reușim să fim ceea ce sîntem și stăm vertical și în picioare pe pămînt cu ajutorul gravitației –, la fel și identitar stăm cu picioarele pe pămînt și sîntem ceea ce sîntem cu ajutorul sau sub imperiul memoriei. Și, așa cum nu conștientizăm gravitația, nu conștientizăm nici memoria. Dar pe măsură ce realitatea virtuală, epoca post-adevărului, deepfake-urile vor fi tot mai rafinate și mai înspăimîntătoare, cu atît mai mult va însemna memoria pentru noi, memoria curată, memoria cunoscută la modul sănătos. Pentru că o altă concluzie la care am ajuns este că rescriind memoria cît mai departe de ideologie și cît mai departe de minciună, de fapt ne proiectăm un viitor mai bun și mai corect pentru copiii noștri. Pentru că memoria nu e legată doar de trecut, memoria e legată de cum ne construim viitorul. Și reflecțiile asupra memoriei cred că se vor îndesi. Eu simt imperios nevoia să meditez la aceste lucruri.”Definești trecutul drept o „planetă străină”, chiar și trecutul personal. De ce?Dan Lungu: „Am avut multă vreme senzația că știu foarte bine cine sînt, ce-am făcut, de unde vin, dar, pe măsură ce am început să meditez, să rememorez, să înțeleg lucrurile în context, mi-am dat seama că știu foarte puține despre mine și nu numai din cauza lacunelor de percepție și de memorie, ci și pentru că trăim într-o lume construită colectiv, într-o lume interdependentă, în care totul poate fi înțeles în context și trebuie înțeles în context și atunci, propriul nostru trecut e o planetă străină. Reportajul e o formă de cunoaștere a propriului tău trecut și a modului cum el se articulează cu contextul și cu trecutul celorlalți. Pentru că în autobiografie nu intră doar întîmplările absolut directe, intră și acele întîmplări ale celorlalți, pe care fie le-ai auzit povestite, fie le-ai citit în presă, fie le-ai văzut de la distanță, dar care te-au marcat, te-au tulburat, te-au emoționat destul de puternic încît să schimbe ceva în tine. Și, de fapt, despre acele întîmplări tu nu știi foarte multe, știi doar impactul lor asupra ta. Dar din trecutul tău fac parte și acele întîmplări pe care, iată, le poți explora printr-un reportaj de tip autobiografic, istoric, dar literar. Aceste povești dau sens memoriei și dau sens reconstrucției – poveștile sînt o manieră de a gestiona memoria – și am ținut tot timpul la partea lor estetică.” Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

<description>&lt;p&gt;Dan Lungu a publicat recent volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” (Editura Polirom). O carte atipică. Pentru că topește în ea proză, memorialistică, eseu, într-un demers de recuperare a unor momente din istoria personală și din istoria colectivă. Textul cu care se deschide cartea este un eseu despre amestecul biografiei/autobiografiei în ficțiune, o analiză a complexității acestui melanj inevitabil atunci cînd scrii și o definire a autobiografiei ca domeniu extins, unde încap mult mai mult decît întîmplările concrete ale propriei vieți. Printre altele, aflăm din această carte povestea fabricii de zahăr de la Ripiceni, înființată la 1900 pe malul Prutului, fabrică ce avea să fie sursă de finanțare, în interbelic, pentru mișcarea sionistă și pentru avangardă. Sau povestea celebrei „Cărți de bucate” semnate Sanda Marin, o carte care „timp de mai bine de 80 de ani a învățat România să gătească”. Dar și multe povești despre avangarda literară și artistică, un subiect care-l fascinează pe autor. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Dan Lungu despre „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice”. &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Dan Lungu&lt;/b&gt;: „Una dintre concluziile mele e că, de fapt, tot ceea ce facem stă, într-un fel sau altul, sub imperiul memoriei. Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Așa cum nu conștientizăm gravitația – noi reușim să fim ceea ce sîntem și stăm vertical și în picioare pe pămînt cu ajutorul gravitației –, la fel și identitar stăm cu picioarele pe pămînt și sîntem ceea ce sîntem cu ajutorul sau sub imperiul memoriei. Și, așa cum nu conștientizăm gravitația, nu conștientizăm nici memoria. Dar pe măsură ce realitatea virtuală, epoca post-adevărului, deepfake-urile vor fi tot mai rafinate și mai înspăimîntătoare, cu atît mai mult va însemna memoria pentru noi, memoria curată, memoria cunoscută la modul sănătos. Pentru că o altă concluzie la care am ajuns este că rescriind memoria cît mai departe de ideologie și cît mai departe de minciună, de fapt ne proiectăm un viitor mai bun și mai corect pentru copiii noștri. Pentru că memoria nu e legată doar de trecut, memoria e legată de cum ne construim viitorul. Și reflecțiile asupra memoriei cred că se vor îndesi. Eu simt imperios nevoia să meditez la aceste lucruri.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Definești trecutul drept o „planetă străină”, chiar și trecutul personal. De ce?&lt;/em&gt;&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Dan Lungu&lt;/b&gt;: „Am avut multă vreme senzația că știu foarte bine cine sînt, ce-am făcut, de unde vin, dar, pe măsură ce am început să meditez, să rememorez, să înțeleg lucrurile în context, mi-am dat seama că știu foarte puține despre mine și nu numai din cauza lacunelor de percepție și de memorie, ci și pentru că trăim într-o lume construită colectiv, într-o lume interdependentă, în care totul poate fi înțeles în context și trebuie înțeles în context și atunci, propriul nostru trecut e o planetă străină. Reportajul e o formă de cunoaștere a propriului tău trecut și a modului cum el se articulează cu contextul și cu trecutul celorlalți. Pentru că în autobiografie nu intră doar întîmplările absolut directe, intră și acele întîmplări ale celorlalți, pe care fie le-ai auzit povestite, fie le-ai citit în presă, fie le-ai văzut de la distanță, dar care te-au marcat, te-au tulburat, te-au emoționat destul de puternic încît să schimbe ceva în tine. Și, de fapt, despre acele întîmplări tu nu știi foarte multe, știi doar impactul lor asupra ta. Dar din trecutul tău fac parte și acele întîmplări pe care, iată, le poți explora printr-un reportaj de tip autobiografic, istoric, dar literar. Aceste povești dau sens memoriei și dau sens reconstrucției – poveștile sînt o manieră de a gestiona memoria – și am ținut tot timpul la partea lor estetică.” &lt;/p&gt;&lt;p&gt;Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;O emisiune de Adela Greceanu&lt;/b&gt;&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Un produs Radio România Cultural&lt;/b&gt;&lt;/p&gt;</description>

Dan Lungu a publicat recent volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” (Editura Polirom). O carte atipică. Pentru că topește în ea proză, memorialistică, eseu, într-un demers de recuperare a unor momente din istoria personală și din istoria colectivă. Textul cu care se deschide cartea este un eseu despre amestecul biografiei/autobiografiei în ficțiune, o analiză a complexității acestui melanj inevitabil atunci cînd scrii și o definire a autobiografiei ca domeniu extins, und...

Scriitorul Dan Lungu: „Poveștile sînt o manieră de a gestiona memoria”

Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus azi, în deschiderea conferinței de presă a Curții de Apel București că îl susține pe colegul său Laurențiu Beșu și că tot ce a spus el este adevărat. Judecătoarea se referă la mărturia judecătorului Beșu din documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder. Documentarul de două ore este rezultatul unei investigații jurnalistice de un an și jumătate și „încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.” Platforma Declic și asociația Funky Citizens au lansat o petiție adresată președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan prin care se cere modificarea Legilor Justiției. Am vorbit cu avocatul Adrian Rista despre dezvăluirile din zilele acestea şi problemele sistemului de justiţie. Cum vă explicați curajul judecătoarei Raluca Moroșanu de a declara, în fața președintei Curții de Apel, că-și susține colegul care face dezvăluiri despre cum au ajuns să se prescrie mari dosare de corupție, prin schimbarea completurilor de judecată sau tergiversarea dosarelor? Adrian Rista: „Din punctul meu de vedere, aș începe din altă parte. A alege cariera de magistrat este un act de curaj. Prin răspunderea pe care o are un magistrat trebuie să existe și o anumită doză de curaj conștient, nu un curaj inconștient. Pentru că este foarte clar că în activitate, lucrurile care se petrec sînt atît de importante, atît la nivelul fiecărui caz, cît și la nivelul societății, ca întreg sistem de justiție, încît nu cred că poți să devii un magistrat bun fără să ai o doză de curaj. În același timp, după conferință, nu pot să nu observ că mai multe asociații ale magistraților discută despre introducerea sistemului de avertizor de integritate în justiție, ceea ce astăzi este prohibit. Eu sper ca această presiune pe care o fac asociațiile profesionale să dea rezultate și să existe un sistem de avertizor de integritate în cadrul profesiei, unde se poate vedea dacă fiecare avertizare este făcută în folosul sistemului sau sînt aceste dispute între magistrați. M-aș bucura să existe un sistem prin care magistrații să capete o voce mult mai clară într-un cadru instituțional atunci cînd se întîmplă asemenea lucruri.”De unde ar trebui început pentru modificarea Legilor Justiției, astfel încît să nu mai fie posibile tergiversări ale dosarelor pînă la termenul de prescripție? Adrian Rista: „Nu doar pentru prescripție, prescripția este o problemă care este în discuție. Din ce am observat, am văzut că există disponibilitate din partea președintelui, a premierului și a ministrului justiției. Cred că în acest dialog este firesc să stea la masa discuțiilor, și nu cred că a negocierilor politice, ci a discuțiilor despre sistem și a soluțiilor pentru sistem, evident, magistrații, celelalte profesii juridice și, evident, și societatea civilă. Pentru că justiția este o chestiune care ne interesează pe toți. Discutăm despre puteri în stat și despre conflicte între ele. Nu există absolut nici o putere fără Constituție, iar Constituția provine de la popor. Atîta timp cît există oameni în stradă, și chiar dacă nu sînt toți oamenii în stradă, este destul de clar că avem un conflict – nu vreau să fie înțeles într-un sens exacerbat. Există o nemulțumire, cel puțin. Nu cred că problemele sistemice vor fi rezolvate în stradă sau în proteste, dar protestul este de luat în seamă. Este o formă de exprimare constituțională. Și cetățenii spun prin asta că nu se întîmplă ceea ce ar trebui. (...) Sper să existe un dialog structurat instituțional astfel încît să existe modificări legislative care să rezolve mult mai multe probleme decît prescripția.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural

<description>&lt;p&gt;Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus azi, în deschiderea conferinței de presă a Curții de Apel București că îl susține pe colegul său Laurențiu Beșu și că tot ce a spus el este adevărat. Judecătoarea se referă la mărturia judecătorului Beșu din documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder. Documentarul de două ore este rezultatul unei investigații jurnalistice de un an și jumătate și „încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.” Platforma Declic și asociația Funky Citizens au lansat o petiție adresată președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan prin care se cere modificarea Legilor Justiției. Am vorbit cu avocatul Adrian Rista despre dezvăluirile din zilele acestea şi problemele sistemului de justiţie. &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Cum vă explicați curajul judecătoarei Raluca Moroșanu de a declara, în fața președintei Curții de Apel, că-și susține colegul care face dezvăluiri despre cum au ajuns să se prescrie mari dosare de corupție, prin schimbarea completurilor de judecată sau tergiversarea dosarelor?&lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Adrian Rista&lt;/b&gt;: „Din punctul meu de vedere, aș începe din altă parte. A alege cariera de magistrat este un act de curaj. Prin răspunderea pe care o are un magistrat trebuie să existe și o anumită doză de curaj conștient, nu un curaj inconștient. Pentru că este foarte clar că în activitate, lucrurile care se petrec sînt atît de importante, atît la nivelul fiecărui caz, cît și la nivelul societății, ca întreg sistem de justiție, încît nu cred că poți să devii un magistrat bun fără să ai o doză de curaj. În același timp, după conferință, nu pot să nu observ că mai multe asociații ale magistraților discută despre introducerea sistemului de avertizor de integritate în justiție, ceea ce astăzi este prohibit. Eu sper ca această presiune pe care o fac asociațiile profesionale să dea rezultate și să existe un sistem de avertizor de integritate în cadrul profesiei, unde se poate vedea dacă fiecare avertizare este făcută în folosul sistemului sau sînt aceste dispute între magistrați. M-aș bucura să existe un sistem prin care magistrații să capete o voce mult mai clară într-un cadru instituțional atunci cînd se întîmplă asemenea lucruri.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;De unde ar trebui început pentru modificarea Legilor Justiției, astfel încît să nu mai fie posibile tergiversări ale dosarelor pînă la termenul de prescripție?&lt;br/&gt;&lt;/em&gt;&lt;b&gt;Adrian Rista&lt;/b&gt;: „Nu doar pentru prescripție, prescripția este o problemă care este în discuție. Din ce am observat, am văzut că există disponibilitate din partea președintelui, a premierului și a ministrului justiției. Cred că în acest dialog este firesc să stea la masa discuțiilor, și nu cred că a negocierilor politice, ci a discuțiilor despre sistem și a soluțiilor pentru sistem, evident, magistrații, celelalte profesii juridice și, evident, și societatea civilă. Pentru că justiția este o chestiune care ne interesează pe toți. Discutăm despre puteri în stat și despre conflicte între ele. Nu există absolut nici o putere fără Constituție, iar Constituția provine de la popor. Atîta timp cît există oameni în stradă, și chiar dacă nu sînt toți oamenii în stradă, este destul de clar că avem un conflict – nu vreau să fie înțeles într-un sens exacerbat. Există o nemulțumire, cel puțin. Nu cred că problemele sistemice vor fi rezolvate în stradă sau în proteste, dar protestul este de luat în seamă. Este o formă de exprimare constituțională. Și cetățenii spun prin asta că nu se întîmplă ceea ce ar trebui. (...) Sper să existe un dialog structurat instituțional astfel încît să existe modificări legislative care să rezolve mult mai multe probleme decît prescripția.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin &lt;br/&gt;Un produs Radio România Cultural &lt;/b&gt;&lt;/p&gt;</description>

Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus azi, în deschiderea conferinței de presă a Curții de Apel București că îl susține pe colegul său Laurențiu Beșu și că tot ce a spus el este adevărat. Judecătoarea se referă la mărturia judecătorului Beșu din documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder. Documentarul de două ore este rezultatul unei investigații jurnalistice de un an și jumătate și „încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui s...

„A alege cariera de magistrat este un act de curaj” - interviu cu avocatul Adrian Rista

De astăzi intră în vigoare în Australia legea care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Ce impact are și în ce măsură protejează într-adevăr copiii de conținutul dăunător la care sînt expuși pe rețele? Care e reacția societății? Dacă nu printr-o interdicție radicală, atunci cum îi putem proteja pe copii dar și pe adulți de toxicitatea de pe social media și cum îi ferim, cum ne ferim de riscurile pentru sănătatea mintală provocate de rețelele sociale? Ne-au răspuns Bogdan Manolea, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor, și Bogdan Lungu, doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, amîndoi membri ai Asociației pentru Tehnologie și Internet.Care a fost miza acestei interdicții?Bogdan Lungu: „Miza, din cîte au declarat persoanele care au împins în față această nouă lege, era protecția copiilor de conținut dăunător pe internet, de efectele nocive ale algoritmilor de recomandare, de conținutul extremist, de orice ar fi împiedicat dezvoltarea lor socială și psihologică normală. (...) Criticii acestei legi s-au plîns de faptul că legea n-a fost pusă în dezbatere și în consultare publică, iar activiștii pe drepturi digitale, ca și noi, la rîndul lor au punctat că acest regulament și această lege nu rezolvă problema de fond. Dacă miza era protecția copiilor de anumite efecte nocive ale algoritmilor de recomandare pe internet, se prea poate ca acest set de legi să încurajeze alte moduri prin care copiii să fenteze reglementarea sau să îi mute de pe o platformă pe alta. Se prea poate ca legislația respectivă doar să mute utilizatorii dintr-un loc în altul păstrînd problema de fond, anume modul în care sînt monetizate aceste companii, modul în care ele depind de extracția de date de la copii pentru a personaliza feed-ul și pentru a livra reclame personalizate.”Pe social media copiii sînt expuși la mult conținut toxic, dăunător, periculos. Cum pot fi protejați altfel decît printr-o lege care să le interzică accesul?Bogdan Manolea: „Aici trebuie să ne uităm în primul rînd la cauza problemelor. Dacă vorbim despre toate relele care se întîmplă pe internet, ele sînt similare cu toate relele din viața reală și să credem că de mîine o să găsim o soluție miraculoasă prin care toți copiii vor fi protejați este absolut iluzoriu. Și atunci cred că trebuie să discutăm, și în anumite cercuri se discută, mai precis despre riscurile la adresa sănătății mintale provocate de rețele sociale sau alți mari jucători și care pot să afecteze în mod semnificativ tinerii. Dacă rezumăm problema la acest aspect, trebuie să vedem cum ne raportăm la o soluție. Există o posibilă soluție legislativă? Sau trebuie să fie un cumul de soluții care implică poate o mică parte legislativă, dar în mare parte trebuie să ne adresăm altor segmente? Și aici Uniunea Europeană are, prin articolul 28 din DSA (Digital Services Act), mai multe discuții care merg pe mai multe paliere și care încearcă să implice mai mulți specialiști. Și asta mi se pare esențial. Adică nu e o problemă doar tehnică sau doar de reglementare, ci este o dezbatere la care participă și sociologi, și antropologi, și psihologi, și specialiști în adicții. Ce ne spun ei este că în primul rînd unde putem acționa este la nivelul platformelor. Adică putem foarte bine să gîndim niște legi și să ne dăm cu pumnul în piept, dar soluția cea mai bună pentru acest tip de problemă este să-i spui platformei să nu mai folosească design adictiv în felul în care acționează. Sau, un alt exemplu concret, în loc să facă partea de infinite scrolling, să aibă un sistem măcar opțional de paginare, în care utilizatorul vede că se termină informația și trebuie să dea click ca să ajungă pe pagina următoare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

<description>&lt;p&gt;De astăzi intră în vigoare în Australia legea care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Ce impact are și în ce măsură protejează într-adevăr copiii de conținutul dăunător la care sînt expuși pe rețele? Care e reacția societății? Dacă nu printr-o interdicție radicală, atunci cum îi putem proteja pe copii dar și pe adulți de toxicitatea de pe social media și cum îi ferim, cum ne ferim de riscurile pentru sănătatea mintală provocate de rețelele sociale? Ne-au răspuns Bogdan Manolea, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor, și Bogdan Lungu, doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, amîndoi membri ai Asociației pentru Tehnologie și Internet.&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Care a fost miza acestei interdicții?&lt;/em&gt;&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Bogdan Lungu&lt;/b&gt;: „Miza, din cîte au declarat persoanele care au împins în față această nouă lege, era protecția copiilor de conținut dăunător pe internet, de efectele nocive ale algoritmilor de recomandare, de conținutul extremist, de orice ar fi împiedicat dezvoltarea lor socială și psihologică normală. (...) Criticii acestei legi s-au plîns de faptul că legea n-a fost pusă în dezbatere și în consultare publică, iar activiștii pe drepturi digitale, ca și noi, la rîndul lor au punctat că acest regulament și această lege nu rezolvă problema de fond. Dacă miza era protecția copiilor de anumite efecte nocive ale algoritmilor de recomandare pe internet, se prea poate ca acest set de legi să încurajeze alte moduri prin care copiii să fenteze reglementarea sau să îi mute de pe o platformă pe alta. Se prea poate ca legislația respectivă doar să mute utilizatorii dintr-un loc în altul păstrînd problema de fond, anume modul în care sînt monetizate aceste companii, modul în care ele depind de extracția de date de la copii pentru a personaliza feed-ul și pentru a livra reclame personalizate.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;em&gt;Pe social media copiii sînt expuși la mult conținut toxic, dăunător, periculos. Cum pot fi protejați altfel decît printr-o lege care să le interzică accesul?&lt;/em&gt;&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Bogdan Manolea&lt;/b&gt;: „Aici trebuie să ne uităm în primul rînd la cauza problemelor. Dacă vorbim despre toate relele care se întîmplă pe internet, ele sînt similare cu toate relele din viața reală și să credem că de mîine o să găsim o soluție miraculoasă prin care toți copiii vor fi protejați este absolut iluzoriu. Și atunci cred că trebuie să discutăm, și în anumite cercuri se discută, mai precis despre riscurile la adresa sănătății mintale provocate de rețele sociale sau alți mari jucători și care pot să afecteze în mod semnificativ tinerii. Dacă rezumăm problema la acest aspect, trebuie să vedem cum ne raportăm la o soluție. Există o posibilă soluție legislativă? Sau trebuie să fie un cumul de soluții care implică poate o mică parte legislativă, dar în mare parte trebuie să ne adresăm altor segmente? Și aici Uniunea Europeană are, prin articolul 28 din DSA (Digital Services Act), mai multe discuții care merg pe mai multe paliere și care încearcă să implice mai mulți specialiști. Și asta mi se pare esențial. Adică nu e o problemă doar tehnică sau doar de reglementare, ci este o dezbatere la care participă și sociologi, și antropologi, și psihologi, și specialiști în adicții. Ce ne spun ei este că în primul rînd unde putem acționa este la nivelul platformelor. Adică putem foarte bine să gîndim niște legi și să ne dăm cu pumnul în piept, dar soluția cea mai bună pentru acest tip de problemă este să-i spui platformei să nu mai folosească design adictiv în felul în care acționează. Sau, un alt exemplu concret, în loc să facă partea de infinite scrolling, să aibă un sistem măcar opțional de paginare, în care utilizatorul vede că se termină informația și trebuie să dea click ca să ajungă pe pagina următoare.”&lt;/p&gt;&lt;p&gt;Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! &lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin&lt;/b&gt;&lt;/p&gt;&lt;p&gt;&lt;b&gt;Un produs Radio România Cultural&lt;/b&gt;&lt;/p&gt;</description>

De astăzi intră în vigoare în Australia legea care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Ce impact are și în ce măsură protejează într-adevăr copiii de conținutul dăunător la care sînt expuși pe rețele? Care e reacția societății? Dacă nu printr-o interdicție radicală, atunci cum îi putem proteja pe copii dar și pe adulți de toxicitatea de pe social media și cum îi ferim, cum ne ferim de riscurile pentru sănătatea mintală provocate de rețelele sociale? Ne-au răspuns...

Cum protejăm copiii de conținuturile periculoase din mediul online

Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează cu Adela Greceanu &amp; Matei Martin. Un produs Radio România Cultural

Timpul prezent

Details

Recent Episodes